Anteție! Atenție! Antenție!

Acest blog reprezintă strict părerile mele.
Orice asociere între numele meu și documentele oficiale legate de ora de Religie (lecții, fișe, manuale, programe școlare etc) sau cu acțiunile oficiale ale Bisericii Ortodoxe Române sau ale Arhiepiscopiei Timișoarei nu-și are menirea.


vineri, 4 noiembrie 2016

God’s Not Dead 2 (2016) - film

         Profesoara de istorie Grace Wesley (Melissa Joan Hart), o creştină devotată, observă faptul că una dintre studentele sale, Brooke Thawley (Hayley Orrantia), este retrasă faţă de lume din cauza morţii recente a fratelui ei. Implicată un pic mai mult în viaţa lor nu doar de-a preda, Brooke observă atitunea plină de speranţă a lui Grace şi o întreabă de unde îşi găseşte ea speranţa. Grace îi spune că speranţa ei vine de la „Iisus”, iar Brooke începe să citească biblia pentru a înţelege. Pe măsură ce citeşte cărţile lui Mahatma Gandhi şi Martin Luther King, jr., Brooke întreabă dacă discursurile lor paşnice nu cumva îşi au rădăcini din povestirile bibliei. Grace răspunde afirmativ şi citează din scriptură. Ceilalţi studenţi încep să trimită mesaje părinţilor despre ce se petrece la cursuri şi acest lucru atrage nemulţumirea Directorului Kinney (Robin Givens). Grace este apoi adusă în faţa conducerii şcolii care o informează că se vor lua acţiuni legale împotriva ei pentru că a încălcat regulile de-a separa biserica de stat. Cazul lui Grace atrage atenţia unui tânăr avocat pe nume Tom Endler (Jesse Metcalfe) care este dispus să o ajute chiar dacă şi el este un necredincios. Conducerea şcolii aduce cazul fetei în sala de judecată din Little Rock, Arkansas, având speranţa că o vor termina definitiv pe profesoară şi îi va fi ridicată licenţa de-a preda în continuare. Aceştia vor ca ea să-şi ceară scuze pentru ceea ce a făcut, însă ea nici nu vrea să audă despre aşa ceva. Filmul se poate descărca de  aici: https://mega.nz/#!lEES2IaR!MhPmj64hGAJvnAhFjm0erSiRWy5oYnyEvsFDwcYIEcY

miercuri, 28 septembrie 2016

Din cuvintele Maicii Siluana: Fiind tineri, cum să facem să depășim momentele de singurătate, când dorim să fim împreună cu tinerii de vârsta noastră și nu reușim din diferite motive, sau ne simțim excluși de ei?




Din cuvintele Maicii Siluana:
Fiind tineri, cum să facem să depășim momentele de singurătate, când dorim să fim împreună cu tinerii de vârsta noastră și nu reușim din diferite motive, sau ne simțim excluși de ei?
Învață să fii împreună cu ei în rugăciune. De exemplu, dacă sunt la școală, între colegi, și ei nu-mi dau atenție, mă simt exclusă și de aici mă închid, devină suspicioasă și sufăr foarte mult. Dar dacă eu port această cruce și seara mă așez la icoană și zic așa: „Doamne, Iisus Hristos, miluiește-l, pe Vasile, miluiește-o pe Mioara, miluiește-l pe Petru”. Te rogi pentru toți. „Eu îi iubesc, aș vrea să fiu cu ei, dar ei din motive de Tine bine știute nu vor să fie cu mine, dar iată, eu sunt cu ei”. Și Dumnezeu va ridica această cruce. Încet-încet aceștia devin „dependenți” de rugăciunea ta. Dar noi ce facem? Când suntem răniți, răspundem la rană printr-un păcat. Ca să ne apărăm facem un păcat, ca să ne ușurăm. M-a supărat cineva și i-am zis-o, m-am ușurat. Nu m-am ușurat deloc, avem doar iluzia ușurării, ci m-am încărcat cu un demon. Ușurarea este să accepți crucea și să fii împreună cu cel care-ți întoarce spatele. Dar a fi împreună cu celălalt nu înseamnă să i te bagi în suflet și trup, ci de a fi împreună cu el în Hristos, și atunci Dumnezeu rânduiește toate. Într-o săptămână îl schimbă; dar să n-o faci ca să-L ispitești (încerci) pe Dumnezeu, ci ca să fii împreună cu cei care nu te vor. Tu să-i vrei în Hristos[i].
Citește și altceva de la Maica Siluana:





[i] Monahia Siluana Vlad, Meşteşugul bucuriei –Cum dobândim bucuria deplină ce nimeni n-o va lua de la noi, Ed. Agaton, Făgăraş, 2007, pp. 191-192.

luni, 26 septembrie 2016

Despre Preoție – Preot prof. dr. Constantin Coman

Despre Preoție – Preot prof. dr. Constantin Coman
Cum definiți preoția, după 30 de ani de slujire?
Este greu să dai o singură definiție preoției, ca de altfel, oricărui alt lucru. Cu atât mai mult preoției! Preoția este linia întâi a eforturilor oamenilor de a dialoga cu Dumnezeu, fiind adunați la un loc, uniți, răspunzând poruncilor de a se iubii unii pe alții și de a iubi împreună, ca frații, pe Dumnezeu-Creatorul și Tatăl și Mântuitorul. Preoția este darul cel mai de preț făcut de Dumnezeu oamenilor, prin Iisus Hristos, Marele Arhiereu; este pogorământul cel mai mare pe care-l face Dumnezeu neputințelor și slăbiciunilor firii omenești. Preotul este cel mai important dintre lucrurile afierosite, consacrate, delicate exclusiv relației eclesiale, comunitare, a oamenilor cu Dumnezeu, alături, dar în aceeași ordine de idei, cu locașul de cult, cu dumnezeieștile slujbe, cu icoanele, și mulțimea de obiecte sfințite care constituie cadrul sau formele de exprimare a noastră în dialogul cu Bunul Dumnezeu. Rânduiți de Dumnezeu, încă din Vechiul Testament, preoții aduc lui Dumnezeu cele ale oamenilor – rugăciunile, mulțumirile, cererile, laudele, doxologia - în numele lor, și tot ei aduc oamenilor cele ale lui Dumnezeu – binecuvântarea, sfințenia, darul Preasfântului Duh, vindecările – în numele lui Dumnezeu și cu împuternicirea Lui. Preotul nu este un mijlocitor, cum se spune adeseori, ci este un fel de reprezentat al poporului binecredincios, al poporului lui Dumnezeu, cel prin care poporul comunică cu Dumnezeu, dar și un reprezentat al lui Dumnezeu prin care Acesta comunică cu poporul Său. Preotul slujește relația eclesială, comunitară a oamenilor cu Dumnezeu, pentru că există și o comunicare personală, individuală a fiecărui om cu Dumnezeu, care nu este mijlocită. De asemenea, trebuie spus că preotul slujește în mod special relația liturgică a omului cu Dumnezeu și a lui Dumnezeu cu omul, totalitatea slujbelor bisericești, a Sfintelor Taine, în frunte cu Dumnezeiasca Liturghie. Dintre multiplele aspecte care ar intre în definirea preoției, eu aș sublinia acest aspect al reprezentării comunității în fața lui Dumnezeu și al reprezentării lui Dumnezeu către comunitate. De aici mi se pare că decurg cele mai importante premise și calități pe care trebuie să le întrunească un preot[1].


[1] Pr. Prof. Dr. Constantin Coman, Între iluzia împlinirii și certitudinea eșecului. interviuri, ed. Bizantină, București, 2013, pp. 394-395.

sâmbătă, 24 septembrie 2016

Din cuvintele Maicii Siluana: Cum se poate scăpa de traumele și refulările acumulate din copilărie și cum le poate cineva compensa pentru a ajunge la bucurie?



Din cuvintele Maicii Siluana:
Cum se poate scăpa de traumele și refulările acumulate din copilărie și cum le poate cineva compensa pentru a ajunge la bucurie?
Da, ne începem viața, oricât am fi de iubiți și protejați, prin a fi victimele răului care există la naștere. La durerea nașterii s-a adăugat durerea răului care era deja făcută de cei dinaintea mea. Cum adevărat, suntem victime ale semenilor noștri, ale părinților noștri, chiar. Dacă am o bunică care mă duce la biserică, care mă împărtășește cu Hristos, Cel ce se identifică pe Sine cu cei mici, atunci Hristos primește în mine, odată cu mine, bătaia mea. Hristos este în tânăra violată, Hristos este în femeia bătută, Hristos este în copilul maltratat și acest copil, această tânără, această femeie, acest om are momentul lui de întâlnire cu Hristos, când Hristos îi spune: „toată durerea ta e în Mine, dă-mi-o Mie, ți-o ridic. Dar tu trebuie să primești și să ierți cu puterea pe care Ți-o dau Eu”. Primul pas pe care-l ai de făcut într-o asemenea situație este să zici: „Doamne, n-am om! Trimite-mă la un om care să mă însoțească în această luare a crucii, a aducerii la suprafață a durerii”. Consilierile seculare, doar psihologice, tehnicile folosite de societatea secularizată ne oferă de cele mai multe ori doar niște compensații. Hristos Dumnezeu nu oferă compensații, el oferă bucuria pe care nu o ia nimeni de la noi! Acest lucru este posibil pentru că la Dumnezeu toate sunt posibile și noi nu trebuie decât să credem în El și să facem tot ce ne spune!
Da, ne începem viața, oricât am fi de iubiți și protejați, prin a fi victimele răului care există la naștere. La durerea nașterii s-a adăugat durerea răului care era deja făcută de cei dinaintea mea. Cum adevărat, suntem victime ale semenilor noștri, ale părinților noștri, chiar.
E adevărat, eu, copil fiind, nu știu să curm durerea și nu știu să iert, dar dacă am o bunică care mă duce la biserică, care mă împărtășește cu Hristos, Cel ce se identifică pe Sine cu cei mici, atunci Hristos primește în mine, odată cu mine, bătaia mea. El primește odată cu mine traumatismele mele. Sunt copii care suferă lucruri absolut îngrozitoare. Sunt mulți copii care au suferit în copilărie violuri sau alte abuzuri care pentru un copil sunt la fel de dureroase ca această mare nenorocire. Noi n-am îndrăzni să vorbim despre vindecarea sufletului omenesc după asemenea traumatisme, după asemenea suferințe, dacă n-ar fi adevărat că Hristos era acolo, nu „lângă”, ci „în” noi. Hristos este în tânăra violată, Hristos este în femeia bătută, Hristos este în copilul maltratat și acest copil, această tânără, această femeie, acest om are momentul lui de întâlnire cu Hristos, când Hristos îi spune: „toată durerea ta e în Mine, dă-mi-o Mie, ți-o ridic. Dar tu trebuie să primești și să ierți cu puterea pe care Ți-o dau Eu”. Primul pas pe care-l ai de făcut într-o asemenea situație este să zici: „Doamne, n-am om! Trimite-mă la un om care să mă însoțească în această luare a crucii, a aducerii la suprafață a durerii”. Pentru că este riscant. Convertirea noastră, pocăința noastră este un proces dureros și nu se face niciodată de unul singur. Părinții duhovnici sunt însoțitorii noștri în această coborâre în iadul din noi. În noi toți este un iad. Ceea ce numesc psihologii subconștient, ceea ce numești sfinția ta refulare, este iadul nostru, unde s-a adunat durerea, deznădejdea, ura, mânia pe care am trăit-o de-a lungul vieții noastre. Ura din noi, ura de alții, mânia produsă de noi, produsă de alții, aceasta trebuie adusă la suprafață. Noi, când ne spovedim, spunem numai ce am greșit noi, nu spune și ce ni s-a greșit. Este important să spune și asta lui Dumnezeu [chiar dacă nu la spovedanie], că zice: „Strigă la Mine în ziua necazului tău”. N-am știut să strig la 5 ani, când am pățit ceva rău și acum copilul din mine încă plânge. Dar acum, copilul din mine poate să spune pe nume suferinței sale și să comunice cu părintele duhovnic sau cu un prieten duhovnicesc, sau cu cineva pregătirea necesară și asta ajută mult.
Consilierile seculare, doar psihologice, tehnicile folosite de societatea secularizată ne oferă de cele mai multe ori doar niște compensații. Hristos Dumnezeu nu oferă compensații, el oferă bucuria pe care nu o ia nimeni de la noi! Și această bucurie cuprinde întreaga mea ființă, inclusiv copilăria. Eu îmi recapăt bucuria pe care n-am simțit-o la 2 ani când mă bătea mama sau când m-a părăsit mama într-un orfelinat. Eu îmi recapăt această bucurie pentru că timpul nu mai este o înșiruire de evenimente, ci devine una în Hristos. Nu este compensație, este vindecare. Eu voi fi plină de viață și de bucuria încât voi putea să dau și altora (fără să uit sau ducându-mi aminte durerile pe care le-am refulat și le-am ascuns acolo). Acest lucru este posibil pentru că la Dumnezeu toate sunt posibile și noi nu trebuie decât să credem în El și să facem tot ce ne spune![i]
Citește și altceva de la Maica Siluana:


[i] Monahia Siluana Vlad, Meşteşugul bucuriei –Cum dobândim bucuria deplină ce nimeni n-o va lua de la noi, Ed. Agaton, Făgăraş, 2007, pp. 215-216.

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Cuvântul Ortodox

Cuvântul Ortodox

Sophia.ro

Libris.ro

Elefant.ro

Sinpro Timișoara - Respect pentru fotografie

Totalul afișărilor de pagină